Text actualizat de AUTORITATEA
ELECTORALĂ PERMANENTĂ
Lege nr. 3/2000
privind
organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările
ulterioare
Act de bază
Legea nr. 3/2000
Acte modificatoare
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2003
Legea nr. 551/2003
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2005*, respinsă prin Legea nr.
243/2006
Legea nr. 243/2006
Decizia Curţii Constituţionale nr. 567/2006
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2007
Legea nr. 129/2007
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2007
Decizia Curţii Constituţionale nr. 392/2007
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 103/2009
Legea
nr. 62/2012
Legea
nr. 76/2012
Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 1
În România suveranitatea naţională aparţine
poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin
referendum.
ART. 2
(1) Referendumul naţional constituie forma
şi mijlocul de consultare directă şi de exprimare a voinţei suverane a
poporului român cu privire la:
a) revizuirea Constituţiei;
b) demiterea Preşedintelui României;
c) probleme de interes naţional.
(2) În condiţiile prezentei legi se poate
organiza şi desfăşura şi referendum local asupra unor probleme de interes
deosebit pentru unităţile administrativ-teritoriale.
(3) În cadrul referendumului populaţia
poate fi consultată cu privire la una sau la mai multe probleme, precum şi cu
privire la o problemă de interes naţional şi o problemă de interes local, pe
buletine de vot separate.
ART. 3
Problemele care, potrivit art. 148 din
Constituţie, nu pot fi supuse revizuirii nu pot face obiectul referendumului.
ART. 4
Au dreptul de a participa la referendum
toţi cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua
referendumului inclusiv, cu excepţia debililor sau a alienaţilor mintal puşi
sub interdicţie, precum şi a persoanelor condamnate prin hotărâre
judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.
ART. 5
(1) Referendumul naţional şi referendumul
local se organizează şi se desfăşoară potrivit prevederilor prezentei legi.
(2)
Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul
din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
CAP. 2
Organizarea referendumului naţional
SECŢIUNEA 1
Referendumul privind revizuirea
Constituţiei
ART. 6
(1) Iniţiativa şi procedura revizuirii
Constituţiei sunt supuse normelor prevăzute la art. 146 şi 147 din Constituţie,
iar organizarea şi desfăşurarea referendumului se stabilesc prin lege.
(2) Organizarea şi desfăşurarea
referendumului cu privire la revizuirea Constituţiei, precum şi rezultatul
acestuia sunt obligatorii.
ART. 7
(1) Cetăţenii care participă la referendum
au dreptul să se pronunţe prin "DA" sau "NU" la următoarea
întrebare înscrisă pe buletinul de vot: "Sunteţi de acord cu legea de
revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?"
(2) Rezultatul referendumului se stabileşte
în funcţie de majoritatea voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară, astfel:
___________________________________________________________
Cifre
absolute Procente
___________________________________________________________
a) Numărul persoanelor înscrise
în listele pentru referendum
b) Numărul participanţilor
c) Numărul voturilor valabil
exprimate la răspunsul "DA"
d) Numărul voturilor valabil
exprimate la răspunsul "NU"
e) Numărul voturilor nule
___________________________________________________________
SECŢIUNEA a 2-a
Referendumul privind demiterea
Preşedintelui României
ART. 8
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui
României este obligatoriu şi se stabileşte prin hotărâre a Parlamentului, în
condiţiile prevăzute la art. 95 din Constituţie.
ART. 9
Cetăţenii care participă la referendum au
dreptul să se pronunţe prin "DA" sau "NU" la următoarea
întrebare înscrisă pe buletinul de vot: "Sunteţi de acord cu demiterea
Preşedintelui României?"
ART. 10
Prin derogare de la art. 5
alin. (2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit
majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la
referendum.
SECŢIUNEA a 3-a
Referendumul cu privire la probleme de
interes naţional
ART. 11
(1) Preşedintele României, după consultarea
Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu
privire la probleme de interes naţional.
(2) Problemele care se supun referendumului
şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de Preşedintele României, prin
decret.
(3) Punctul de vedere al
Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României urmează să
fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere,
cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în termen de cel mult
20 de zile calendaristice de la solicitarea Preşedintelui.
(4) Dacă Parlamentul nu îşi
transmite punctul de vedere în termenul stabilit la alin. (3), Preşedintele
României emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea
acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului
considerându-se îndeplinită.
ART. 12*)
(1) Sunt considerate probleme de interes
naţional în sensul art. 11:
A. Adoptarea unor măsuri
privind reforma şi strategia economică a ţării
B. Adoptarea unor decizii politice deosebite
cu privire la:
a) regimul general al proprietăţii publice
şi private;
b) organizarea administraţiei publice
locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
c) organizarea generală a învăţământului;
d) structura sistemului naţional de
apărare, organizarea armatei, participarea forţelor armate la unele operaţiuni
internaţionale;
e) încheierea, semnarea sau ratificarea
unor acte internaţionale pe durată nedeterminată sau pe o perioadă mai mare de
10 ani;
f) integrarea României în structurile
europene şi euroatlantice;
g) regimul general al
cultelor.
(2) Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe
prin "DA" sau "NU" asupra problemei supuse referendumului,
decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul ţării.
*) Curtea Constituţională, prin
Decizia nr. 567/2006, a constatat că dispoziţiile art. 12 alin. (1) sunt
neconstituţionale.
CAP. 3
Referendumul local
ART. 13
(1) Problemele de interes deosebit din
unităţile administrativ-teritoriale şi subdiviziunile administrativ-teritoriale
ale municipiilor pot fi supuse, în condiţiile prezentei legi, aprobării
locuitorilor, prin referendum local.
(2) Referendumul local se poate organiza în
toate satele şi localităţile componente ale comunei sau oraşului ori numai în
unele dintre acestea. În cazul referendumului la nivel judeţean, acesta se
poate desfăşura în toate comunele şi oraşele din judeţ ori numai în unele
dintre acestea, care sunt direct interesate.
(3) Proiectele de lege sau propunerile
legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor
şi judeţelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea
prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective,
prin referendum. În acest caz organizarea referendumului este obligatorie.
ART. 14
(1) Problemele supuse
referendumului local se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, după caz,
la propunerea primarului, respectiv a preşedintelui consiliului judeţean sau a
unei treimi din numărul consilierilor locali, respectiv al consilierilor
judeţeni.
(2) Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe
prin "DA" sau "NU" asupra problemei supuse referendumului,
decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul unităţii
administrativ-teritoriale respective.
CAP. 4
Dispoziţii comune cu privire la
desfăşurarea referendumului
ART. 15
(1) Obiectul şi data referendumului
naţional se stabilesc după cum urmează:
a) prin lege, în cazul referendumului
privind revizuirea Constituţiei, cu respectarea art. 147 alin. (3) din
Constituţie;
b) prin hotărâre a Parlamentului, în cazul
referendumului privind demiterea Preşedintelui României, cu respectarea art. 95
alin. (3) din Constituţie;
c) prin decret al Preşedintelui României,
în cazul referendumului cu privire la probleme de interes naţional.
(2) Aducerea la cunoştinţă publică a datei
referendumului naţional se face prin Monitorul Oficial al României, Partea I,
şi prin presă, radio şi televiziune.
ART. 15^1
(1) În situaţia în care
referendumul are loc simultan cu procesul electoral desfăşurat pentru alegerea
Camerei Deputaţilor şi a Senatului, respectiv pentru alegerea Preşedintelui
României ori alegerile pentru Parlamentul European sau alegerile locale,
organizarea şi desfăşurarea referendumului se realizează potrivit prevederilor
Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor
administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.
215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu
modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea
Preşedintelui României, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv
ale Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru
Parlamentul European, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.
(2) În situaţia prevăzută la
alin. (1), ambele scrutine se realizează în cadrul aceloraşi secţii de votare,
operaţiunile electorale fiind îndeplinite de către aceleaşi birouri electorale,
constituite potrivit legii.
(3) Guvernul stabileşte prin
hotărâre programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru
referendum, bugetul şi cheltuielile necesare în vederea organizării şi
desfăşurării scrutinului, modelul copiei listei electorale permanente, modelul
copiei de pe lista electorală suplimentară sau, după caz, modelul tabelelor electorale,
modelul ştampilei Biroului Electoral Central, a biroului electoral judeţean, a
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti, a biroului electoral pentru
secţiile de votare din străinătate, modelul ştampilei de control a secţiei de
votare şi modelul ştampilei cu menţiunea "VOTAT", modelul buletinului
de vot, modelul timbrului autocolant, condiţiile de tipărire, gestionare şi
utilizare a acestora, măsurile care trebuie luate de autorităţile publice
centrale şi locale pentru buna organizare şi desfăşurare a scrutinului.
ART. 16
(1) Obiectul şi data referendumului local
se stabilesc şi se aduc la cunoştinţă publică cu cel puţin 20 de zile înainte
de ziua desfăşurării acestuia.
(2) Referendumul local se poate organiza
într-o singură zi, care poate fi numai duminica.
(3) Aducerea la cunoştinţă publică a datei
referendumului local se face prin orice mijloace de informare în masă.
ART. 17
(1) Operaţiunile pentru
desfăşurarea referendumului au loc în circumscripţiile electorale şi la
secţiile de votare, organizate potrivit prevederilor Legii nr. 35/2008, cu
modificările şi completările ulterioare, pe baza copiilor de pe listele
electorale permanente şi a celorlalte liste electorale prevăzute de lege, cu
excepţia situaţiilor prevăzute la art. 15^1 din prezenta lege, care se aplică
în mod corespunzător.
(2) Reactualizarea listelor electorale
permanente se face de către primari, potrivit prevederilor Legii nr. 68/1992*),
respectiv ale Legii nr. 70/1991**), republicată, cu modificările ulterioare, în
termen de cel mult 5 zile de la data stabilirii zilei referendumului.
*) Legea nr. 68/1992 a fost
abrogată. A se vedea Legea nr. 35/2008.
**) Legea nr. 70/1991, republicată,
a fost abrogată. A se vedea Legea nr. 67/2004, republicată.
ART. 18
Afişarea listelor electorale, dacă legea
prevede o asemenea operaţiune, delimitarea, numerotarea şi aducerea la
cunoştinţă publică a secţiilor de votare şi a localurilor de vot se fac
potrivit prevederilor Legii nr. 68/1992*) şi ale Legii nr. 70/1991**),
republicată, cu modificările ulterioare, în cel mult 48 de ore de la
îndeplinirea termenului prevăzut la art. 17 alin. (2).
*) Legea nr. 68/1992 a fost
abrogată. A se vedea Legea nr. 35/2008.
**) Legea nr. 70/1991, republicată,
a fost abrogată. A se vedea Legea nr. 67/2004, republicată.
ART. 19*)
(1) Cetăţenii au dreptul să verifice
înscrierea în listele electorale. Întâmpinările împotriva omisiunilor,
înscrierilor greşite şi oricăror erori din liste se fac la autorităţile publice
care au întocmit listele, acestea fiind obligate să se pronunţe pe loc sau în
cel mult 24 de ore de la înregistrare.
(2) Contestaţiile îndreptate împotriva
dispoziţiilor luate de autorităţile publice prevăzute la alin. (1) se
soluţionează în cel mult 48 de ore de judecătoria în a cărei rază teritorială
domiciliază participantul la referendum sau, în cazul celor înscrişi în listele
suplimentare, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află biroul
electoral al secţiei de votare care a întocmit lista. Hotărârea judecătorească
este irevocabilă şi executorie; ea se comunică persoanelor interesate în cel
mult 24 de ore de la pronunţare.
*) Conform
art. 36 şi art. 82 din Legea nr. 76/2012, începând cu data intrării în vigoare
a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (1 septembrie 2012), la
articolul 19, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Contestaţiile
îndreptate împotriva dispoziţiilor luate de autorităţile publice prevăzute la
alin. (1) se soluţionează în cel mult 48 de ore de judecătoria în a cărei rază
teritorială domiciliază participantul la referendum sau, în cazul celor
înscrişi în listele suplimentare, de către judecătoria în a cărei rază
teritorială se află biroul electoral al secţiei de votare care a întocmit
lista. Hotărârea judecătorească este definitivă; ea se comunică persoanelor
interesate în cel mult 24 de ore de la pronunţare."
ART. 20
(1) Cetăţenii cu reşedinţa în
altă localitate decât cea în care îşi au domiciliul pot solicita primarului din
acea localitate, în cazul organizării unor referendumuri locale, înscrierea lor
pe liste suplimentare. Cu 3 zile înainte de data referendumului nu se mai fac
înscrieri în aceste liste.
(2) Organul care întocmeşte listele
electorale prevăzute la alin. (1) este obligat să ceară primăriei localităţii
de domiciliu radierea persoanelor în cauză de pe listele electorale ale acelei
localităţi.
ART. 21
Cetăţeanul care, în ziua referendumului
naţional, se află într-o altă localitate decât cea în care este înscris în
lista electorală poate să îşi exercite dreptul de vot în localitatea
respectivă, la orice secţie de votare, urmând a fi înscris într-o listă
suplimentară de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, pe baza
actului de identitate sau a adeverinţei care ţine loc de act de identitate.
ART. 22
(1) Autorităţile publice care au întocmit
listele electorale le vor înainta birourilor electorale ale secţiilor de votare
cu două zile înainte de data desfăşurării referendumului.
(2) Orice modificare ulterioară se comunică
de îndată birourilor electorale ale secţiilor de votare.
ART. 23
Pentru organizarea şi
desfăşurarea referendumului, în termen de 5 zile de la data stabilirii zilei
referendumului se înfiinţează, după caz: Biroul Electoral Central, birouri
electorale de circumscripţie, oficii electorale, biroul electoral pentru
secţiile de votare organizate în afara ţării, precum şi birouri electorale ale
secţiilor de votare.
ART. 24
(1) Biroul Electoral Central este alcătuit
din 7 judecători ai Curţii Supreme de Justiţie, dintre care unul va îndeplini
funcţia de preşedinte, precum şi din câte un delegat al fiecărui partid politic
reprezentat în Parlament.
(2) Desemnarea celor 7 judecători se va
face în cel mult 3 zile de la data stabilirii zilei referendumului de către
preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, prin tragere la sorţi, de pe o listă
cuprinzând toţi judecătorii în exerciţiu ai Curţii.
(3) Preşedintele Biroului Electoral Central
este ales prin vot secret de către membrii acestuia în cel mult 24 de ore de la
desemnare.
ART. 25
(1) Biroul Electoral Central veghează la
reactualizarea listelor electorale permanente, la întocmirea copiilor de pe
acestea şi la transmiterea lor la birourile electorale ale secţiilor de votare,
supraveghează corecta desfăşurare a referendumului, centralizează la nivel
naţional rezultatele acestuia, pe care le înaintează Curţii Constituţionale.
(2) Biroul Electoral Central soluţionează
contestaţiile care îi sunt adresate, cu excepţia celor care sunt date în
competenţa altor birouri electorale sau a instanţelor judecătoreşti.
(2^1) În exercitarea
atribuţiilor ce îi revin, Biroul Electoral Central adoptă hotărâri care se aduc
la cunoştinţă în şedinţă publică şi prin orice mijloc de publicitate.
Hotărârile Biroului Electoral Central sunt obligatorii pentru toate
autorităţile, instituţiile publice, birourile electorale, precum şi pentru
toate organismele cu atribuţii în materia referendumului, de la data aducerii
la cunoştinţă în şedinţă publică.
(2^2) Pentru corecta
desfăşurare a referendumului, Biroul Electoral Central emite hotărâri în
interpretarea legii, hotărâri care se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
(3) În cazul în care constată o fraudă
electorală la o secţie de votare sau într-o circumscripţie electorală, Biroul
Electoral Central dispune anularea rezultatelor referendumului în cadrul acelei
secţii de votare sau, după caz, în cadrul circumscripţiei electorale respective.
(4) Biroul Electoral Central acreditează şi
retrage acreditarea reprezentanţilor mijloacelor de comunicare în masă.
ART. 26
(1) În cazul
referendumului naţional, birourile electorale de circumscripţie ale judeţelor
şi al municipiului Bucureşti, oficiile electorale şi biroul electoral pentru
secţiile de votare organizate în afara ţării se compun dintr-un preşedinte şi
cel mult 6 delegaţi ai partidelor politice reprezentate în Parlament; în cazul
referendumului local, birourile electorale de circumscripţie ale judeţelor şi
al municipiului Bucureşti, ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, sectoarelor
municipiului Bucureşti, precum şi birourile electorale ale secţiilor de votare
se compun dintr-un preşedinte şi cel mult 6 delegaţi ai partidelor politice
reprezentate în consiliul local sau judeţean.
(1^1) În cazul organizării
unui referendum naţional, se constituie birouri electorale de circumscripţie
doar la nivel de judeţ şi la nivelul municipiului Bucureşti, birou electoral
pentru secţiile de votare organizate în afara ţării, precum şi oficii
electorale de sector al municipiului Bucureşti.
(2) Preşedinţii birourilor
electorale de circumscripţie ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, al
biroului electoral pentru secţiile de votare organizate în afara ţării, precum
şi cei ai oficiilor electorale sunt stabiliţi de către preşedintele
tribunalului judeţean sau al municipiului Bucureşti, după caz, în cel mult 3
zile de la stabilirea zilei referendumului, prin tragere la sorţi.
(2^1) Preşedinţii birourilor electorale de
circumscripţie ale municipiilor, oraşelor şi comunelor sunt stabiliţi de către
preşedintele tribunalului judeţean, în cel mult 3 zile de la stabilirea zilei
referendumului, prin tragere la sorţi.
(2^2) Preşedinţii birourilor
electorale ale secţiilor de votare sunt stabiliţi de către preşedintele
tribunalului judeţean sau al municipiului Bucureşti, după caz, cu cel puţin 7
zile înainte de ziua referendumului, prin tragere la sorţi.
(3) Tragerea la sorţi se face de pe o listă
care va cuprinde, în următoarea ordine: judecătorii şi procurorii, precum şi
alţi jurişti din judeţ sau din municipiul Bucureşti, care nu fac parte dintr-un
partid politic.
(4) Dacă numărul juriştilor este
insuficient, tragerea la sorţi se face de pe o altă listă care va cuprinde
persoane de altă specialitate, cu o reputaţie neştirbită şi care nu fac parte
din nici un partid politic.
(5) Lista cuprinzând alţi jurişti decât
judecătorii şi procurorii, precum şi lista cuprinzând persoanele prevăzute la
alineatul precedent vor fi întocmite de prefect, la propunerea primarilor, şi
vor fi transmise preşedintelui tribunalului judeţean sau al municipiului
Bucureşti în cel mult 48 de ore de la stabilirea zilei referendumului.
(6) Stabilirea persoanelor prevăzute la
alin. (3) şi (4) se va face ţinându-se seama şi de domiciliul acestora.
ART. 27
(1) Desemnarea delegaţilor
partidelor politice, potrivit art. 24, este obligatorie şi se comunică în scris
preşedintelui Biroului Electoral Central, în cel mult 5 zile de la stabilirea
zilei referendumului.
(1^1) Desemnarea delegaţilor
partidelor politice în birourile electorale de circumscripţie ale judeţelor şi
al municipiului Bucureşti, potrivit art. 26 alin. (1), este obligatorie şi se
comunică în scris preşedintelui biroului electoral de circumscripţie al
judeţului sau al municipiului Bucureşti, în cel mult 5 zile de la stabilirea
zilei referendumului.
(1^2) Desemnarea delegaţilor
partidelor politice în birourile electorale de circumscripţie ale municipiilor,
oraşelor şi comunelor, potrivit art. 26 alin. (1), este obligatorie şi se
comunică în scris preşedintelui biroului electoral de circumscripţie al
judeţului sau al municipiului Bucureşti, în cel mult 5 zile de la stabilirea zilei
referendumului.
(1^3) Desemnarea delegaţilor
partidelor politice în birourile electorale ale secţiilor de votare, potrivit
art. 26 alin. (1), este obligatorie şi se comunică în scris preşedintelui
biroului electoral al secţiei de votare, cu cel puţin 3 zile înainte de ziua
referendumului.
(2) În cazul în care partidele politice nu
îşi pot desemna, de comun acord, reprezentanţii în birourile electorale, se va
organiza tragerea la sorţi a acestora de către preşedintele biroului electoral
respectiv, în prezenţa delegaţilor partidelor.
(3) Dacă birourile electorale nu se pot
completa potrivit alineatului precedent, ele vor funcţiona cu numărul de membri
existenţi.
ART. 28
(1) Birourile electorale de circumscripţie
ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, ale comunelor, oraşelor şi
municipiilor îndeplinesc următoarele atribuţii principale:
a) fac publicaţiile şi afişările necesare;
b) rezolvă, de îndată sau în cel mult 24 de
ore de la sesizare, întâmpinările referitoare la propria activitate şi
contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de
votare;
c) totalizează rezultatele referendumului
de la secţiile de votare din judeţ sau, după caz, din municipiul Bucureşti şi,
în cel mult 24 de ore de la închiderea scrutinului, le înaintează Biroului
Electoral Central, în cazul referendumului naţional, împreună cu documentele
care stau la baza acestora.
(2) În cazul referendumului local birourile
electorale de circumscripţie ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti
îndeplinesc, în mod corespunzător, atribuţiile Biroului Electoral Central.
ART. 29
Birourile electorale lucrează în prezenţa a
jumătate plus unul din numărul total al membrilor lor şi iau hotărâri cu
majoritatea membrilor prezenţi.
ART. 30
(1) Campania pentru
referendum începe la data aducerii la cunoştinţă publică a datei
referendumului.
(2) În campania pentru referendum partidele
politice şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără
nici o discriminare, prin mitinguri, prin adunări publice şi prin mijloace de
informare în masă.
(3) Mijloacele folosite în campania pentru
referendum nu trebuie să contravină ordinii de drept.
ART. 31
(1) Fiecare secţie de votare trebuie să
aibă un număr suficient de cabine, urne şi ştampile de votare.
(2) Cabinele şi urnele trebuie aşezate în
aceeaşi încăpere în care se află biroul preşedintelui. Cabinele, urnele şi
ştampilele se vor asigura de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor
şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti, împreună cu prefecţii.
(3) Modelul ştampilelor care vor fi
folosite la referendumul naţional trebuie să fie conform modelului celor
aprobate prin Legea nr. 68/1992*), iar pentru referendumul local este cel
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 270/1996.
(4) Preşedintele biroului electoral al
secţiei de votare trebuie să fie prezent la sediul secţiei de votare în ajunul
zilei referendumului, la ora 18,00, şi este obligat să ia măsurile necesare
pentru pregătirea operaţiunilor de votare.
(5) Preşedintele va dispune fixarea
posturilor de pază în jurul localului de vot.
*) Legea nr. 68/1992 a fost
abrogată. A se vedea Legea nr. 35/2008.
ART. 32
(1) În ziua referendumului, la ora 7,00,
preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în prezenţa celorlalţi
membri, verifică urnele, existenţa listelor electorale, a buletinelor de vot şi
a ştampilelor, după care închide şi sigilează urnele, aplicând ştampila de
control a secţiei de votare.
(2) Preşedintele este obligat să asigure
aplicarea ştampilei de control pe buletinele de vot, pe ultima pagină a
acestuia, care va rămâne albă.
ART. 33
(1) Preşedintele biroului electoral al
secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca desfăşurarea
referendumului să decurgă în bune condiţii.
(2) Puterile preşedintelui, în această
privinţă, se întind şi în afara localului de vot, în curtea acestuia, la
intrările în curte, în jurul localului de vot, precum şi pe străzi şi în pieţe
publice, până la o distanţă de 500 de metri.
(3) În afară de membrii biroului electoral
al secţiei de votare şi de delegaţii acreditaţi de Biroul Electoral Central
nici o altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare
sau în localul de vot peste timpul necesar pentru efectuarea operaţiunii de
votare.
(4) Pentru menţinerea ordinii preşedintele
biroului electoral al secţiei de votare va avea la dispoziţie mijloacele de
ordine necesare, asigurate de prefecţi, împreună cu Ministerul de Interne.
ART. 34
Scrutinul se va deschide la ora 8,00 şi se
va încheia la ora 20,00.
ART. 35
Cetăţenii care participă la
referendum vor primi un buletin de vot, ale cărui dimensiuni se vor stabili de
Biroul Electoral Central, în cazul referendumului la nivel naţional, respectiv
de biroul electoral de circumscripţie, în cazul referendumului local. Pătratul
cu menţiunea "DA" sau "NU" va avea latura de 4 cm. Modelele
buletinelor de vot sunt prevăzute în anexele nr. 1A şi
1B.
ART. 36
Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin
"DA" sau "NU" asupra problemei supuse referendumului.
ART. 37
(1) Accesul participanţilor la referendum
în sala de vot are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Fiecare
participant va prezenta biroului electoral al secţiei de votare actul de
identitate sau adeverinţa care ţine loc de act de identitate. Biroul electoral,
după verificarea înscrierii în lista electorală sau după înscrierea în lista
electorală suplimentară prevăzută la art. 21, va înmâna participantului
buletinul de vot şi ştampila cu menţiunea "Votat".
(2) Participantul la referendum îşi va
exprima voinţa în mod individual, într-o cabină închisă, aplicând ştampila
"Votat" numai în unul dintre cele două pătrate ale buletinului de
vot, corespunzător opţiunii sale.
(3) După ce a votat participantul la
referendum va îndoi buletinul de vot, astfel că pagina albă, care poartă
ştampila de control, să rămână în afară, după care îl va introduce în urnă,
având grija să nu se deschidă.
(4) Ştampila încredinţată pentru votare se
restituie preşedintelui, care va aplica pe cartea de alegător ştampila de
control a secţiei de votare.
(5) Preşedintele poate să ia măsuri că
staţionarea celui care votează în cabina de votare să nu se prelungească
nejustificat.
ART. 38
(1) Preşedintele biroului electoral al
secţiei de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice.
(2)
Suspendarea nu poate depăşi o oră şi va fi anunţată prin afişare pe uşa
localului de vot. Durata tuturor suspendărilor nu poate depăşi două ore.
(3) În timpul suspendării urnele de votare,
ştampilele, buletinele de vot şi toate lucrările biroului electoral vor rămâne
sub pază permanentă.
ART. 39
(1) Prezenţa oricărei persoane în cabinele
de vot în afara celei care votează este interzisă.
(2) Participantul la referendum, care, din
motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de
votare, nu poate să voteze singur, are dreptul să cheme în cabina de votare un
însoţitor ales de el, în scopul de a-l ajuta.
ART. 40
Pentru persoanele netransportabile din
cauză de boală sau invaliditate, la cererea celor aflaţi în această situaţie
sau la cererea organelor de conducere ale instituţiilor sanitare sau de
ocrotiri sociale, în care cei netransportabili se află internaţi, preşedintele
biroului electoral al secţiei de votare desemnează din cadrul biroului un număr
de membri care se deplasează cu o urnă specială şi cu materialul necesar
votării la locul unde se află cel în cauză, pentru a se efectua votarea.
ART. 41
(1) După închiderea votării preşedintele
biroului electoral al secţiei de votare va proceda la anularea buletinelor de
vot neîntrebuinţate şi la deschiderea urnelor, în prezenţa membrilor biroului
şi, după caz, a persoanelor acreditate să asiste la referendum.
(2) Preşedintele va citi cu voce tare, la
deschiderea fiecărui buletin, răspunsul votat şi va arăta buletinul de vot
celor prezenţi.
(3) Sunt nule buletinele de vot care nu
poartă ştampila de control a secţiei de votare, buletinele de un alt model
decât cel legal aprobat, cele pe care ştampila "Votat" a fost
aplicată în ambele pătrate sau nu a fost aplicată pe nici unul dintre ele. Dacă
ştampila depăşeşte laturile pătratului, însă opţiunea este evidentă, buletinul
nu va fi socotit nul.
(4) Buletinele nule nu intră în calculul
voturilor valabil exprimate.
(5) După încheierea numărării voturilor se
va încheia un proces-verbal care se semnează de preşedinte şi ceilalţi membri
ai biroului şi se înaintează, în cel mult 24 de ore, biroului electoral de
circumscripţie.
ART. 42
(1) În timpul operaţiunilor de votare şi de
deschidere a urnelor se pot face întâmpinări şi contestaţii cu privire la
aceste operaţiuni.
(2) Contestaţiile se formulează în scris şi
se prezintă preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, care va
elibera dovada de primire.
(3) Preşedintele biroului electoral al
secţiei de votare va hotărî de îndată asupra contestaţiilor a căror rezolvare
nu suferă întârziere.
ART. 43
(1) Pentru consemnarea rezultatelor
referendumului naţional se întocmesc procese-verbale ale căror modele sunt
prevăzute în anexele nr. 2 - 4.
(2) Rezultatul referendumului local se
consemnează în procese-verbale ale căror modele sunt prevăzute în anexele
nr. 5 şi 6.
ART. 43^1
(1) Procesul-verbal pentru
consemnarea rezultatului referendumului, însoţit de buletinele de vot nule şi
cele contestate, de contestaţiile formulate şi de copiile listelor electorale
permanente şi ale listelor electorale suplimentare completate la secţia de
votare, va fi înaintat biroului electoral ierarhic superior de către
preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, însoţit de 2 membri ai
biroului, stabiliţi prin tragere la sorţi, şi de pază militară.
(2) Buletinele de vot
folosite, cele neîntrebuinţate şi anulate, ştampilele de la secţia de votare se
depun spre arhivare la judecătoria la care este arondată unitatea
administrativ-teritorială pe raza căreia se află secţia de votare.
(3) În cazul referendumului
naţional, procesele-verbale întocmite de birourile electorale ale secţiilor de
votare din străinătate, însoţite de toate întâmpinările şi contestaţiile
privitoare la operaţiunile electorale ale biroului electoral al secţiei de
votare, sunt transmise prin mijloace electronice la biroul electoral pentru
secţiile de votare din străinătate, prin grija reprezentanţelor diplomatice, în
cel mult 24 de ore de la primirea acestora. Exactitatea datelor din aceste
procese-verbale este confirmată de către preşedintele sau locţiitorul biroului
electoral pentru secţiile de votare din străinătate, care consemnează şi
ştampilează documentele primite. Procesele-verbale contrasemnate sunt utilizate
în centralizarea rezultatului votării.
(4) Procesul-verbal întocmit
de birourile electorale judeţene, ale sectoarelor municipiului Bucureşti,
respectiv de biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, în
cazul referendumurilor naţionale, însoţit de toate procesele-verbale ale
secţiilor de votare din subordine, împreună cu copiile listelor electorale
permanente, respectiv tabelele electorale utilizate, precum şi de contestaţiile
nerezolvate, va fi înaintat la Biroul Electoral Central.
(5) Biroul Electoral Central
va înainta copiile listelor electorale permanente, respectiv tabelele
electorale utilizate în cadrul secţiilor de votare Autorităţii Electorale
Permanente, care le va verifica în vederea depistării eventualelor voturi
multiple, în termen de 60 de zile de la data referendumului. În situaţia în
care Autoritatea Electorală Permanentă va constata existenţa unor persoane care
şi-au exercitat votul de mai multe ori, va sesiza organele de urmărire penală
în aplicarea prevederilor art. 54 alin. (2).
ART. 44
Rezultatele centralizate la nivel naţional
de către Biroul Electoral Central, cuprinzând numărul voturilor valabil
exprimate pentru fiecare răspuns de pe buletinul de vot şi numărul voturilor
nule, se înaintează, cu pază militară, la Curtea Constituţională, în termen de
24 de ore de la încheierea centralizării.
ART. 45
(1) Curtea Constituţională prezintă
Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea
şi desfăşurarea referendumului naţional şi confirmă rezultatele acestuia.
(2) Legea de revizuire a Constituţiei sau,
după caz, măsura demiterii din funcţie a Preşedintelui României intră în
vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a
hotărârii Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatelor referendumului.
(3) Curtea Constituţională publică
rezultatul referendumului în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în
presă.
ART. 46
(1) Prefectul va supraveghea organizarea şi
desfăşurarea referendumului local, inclusiv respectarea termenelor pentru
realizarea activităţilor prevăzute în prezenta lege.
(2) În termen de 24 de ore de la primirea
hotărârii consiliului local sau judeţean, prin care se stabileşte organizarea
referendumului local, prefectul va informa Departamentul pentru Administraţie
Publică Locală din cadrul Ministerului Funcţiei Publice.
ART. 47
Ministerul Funcţiei Publice va informa
Guvernul despre rezultatul referendumului local.
ART. 48
Măsurile tehnico-organizatorice privitoare
la referendumul naţional se stabilesc de Guvernul României în termen de 10 zile
de la data la care a fost anunţat referendumul.
CAP. 5
Contravenţii şi infracţiuni
ART. 49
Constituie contravenţii, în măsura în care,
potrivit legii, nu sunt infracţiuni, următoarele fapte:
a) înscrierea, cu bună ştiinţă, a unei
persoane în mai multe liste electorale ale localităţii de domiciliu; înscrierea
în listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot;
b) refuzul de a se conforma dispoziţiilor
preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea
ordinii din localul de vot şi în împrejurimi, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin.
(2) şi (3);
c) refuzul nejustificat de a înmâna
buletinul de vot şi ştampila de votare persoanei înscrise în listă şi care
prezintă act de identitate, precum şi înmânarea buletinului de vot unei
persoane care nu prezintă acest act;
d) părăsirea localului secţiei de votare
înainte de stabilirea rezultatului referendumului şi de semnarea
procesului-verbal de către membrii biroului electoral al secţiei de votare;
e) absenţa nejustificată a preşedintelui
sau a membrilor birourilor electorale, stabiliţi potrivit prevederilor
prezentei legi, de la activitatea acestora.
ART. 50
Contravenţiile prevăzute la art. 49 lit.
a), b) şi c) se sancţionează cu închisoare contravenţională de la o lună la 6
luni sau cu amendă de la 30 lei la 120 lei, contravenţia prevăzută la lit. d),
cu amendă de la 10 lei la 30 lei, iar cea prevăzută la lit. e), cu amendă de la
4 lei la 10 lei.
ART. 51
(1) Constatarea contravenţiilor prevăzute
la art. 49 se face prin proces-verbal întocmit de:
a) ofiţerii şi subofiţerii de poliţie,
pentru faptele prevăzute la lit. a), b) şi c);
b) preşedintele biroului electoral de
circumscripţie, pentru fapta prevăzută la lit. d);
c) preşedintele biroului electoral, în
cazul membrilor acestuia, precum şi preşedintele biroului electoral ierarhic
superior, în cazul preşedinţilor birourilor electorale ierarhic inferioare.
(2) În cazul contravenţiilor prevăzute la
art. 49 lit. d) şi e), o dată cu încheierea procesului-verbal agentul
constatator va aplica şi amenda.
(3)
Contravenţiilor prevăzute la art. 49 le sunt aplicabile şi dispoziţiile Legii
nr. 32/1968*) privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.
(4) Procesul-verbal de constatare a
contravenţiilor prevăzute la art. 49 lit. a), b) şi c) va fi înaintat
judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia, care va
aplica sancţiunea, ţinând seama şi de dispoziţiile Legii nr. 61/1991 pentru
sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a
ordinii şi liniştii publice, republicată, cu modificările ulterioare.
*) Începând cu data de 25 august
2001, trimiterea la Legea nr. 32/1968 se va socoti făcută la dispoziţiile
corespunzătoare din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, în conformitate cu prevederile art. 48 din acelaşi act
normativ.
ART. 52
(1) Împiedicarea prin orice mijloace a
liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) În cazul în care prin fapta prevăzută
la alin. (1) s-a pricinuit o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
care necesită pentru vindecare îngrijiri mai mult de 60 de zile sau care a
produs vreuna dintre următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ,
încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică,
sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, pedeapsa este
închisoarea de la 3 ani la 10 ani.
(3) Tentativa se pedepseşte.
ART. 53
(1) Violarea prin orice mijloace a
secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare ori
de către alte persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(2) Tentativa se pedepseşte.
ART. 54
(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani
ori de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu
voteze în cadrul referendumului se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5
ani.
(2) Pedeapsa prevăzută la alin. (1) se
aplică şi persoanei care votează fără a avea drept de vot ori alegătorului care
votează de mai multe ori în ziua referendumului.
(3) Tentativa se pedepseşte.
ART. 55
(1) Tipărirea şi utilizarea de buletine de
vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele
votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la
birourile electorale se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 7 ani.
(2) Tentativa se pedepseşte.
ART. 56
(1) Atacul prin orice mijloace asupra
localului secţiei de votare, furtul urnei sau al documentelor electorale se
pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 7 ani, dacă fapta nu constituie o
infracţiune mai gravă.
(2) Tentativa se pedepseşte.
ART. 57
(1) Deschiderea urnei înainte de ora
stabilită pentru încheierea votării se pedepseşte cu închisoare de la un an la
5 ani.
(2) Tentativa se pedepseşte.
ART. 58
Pentru toate infracţiunile săvârşite în
legătură cu organizarea şi desfăşurarea referendumului acţiunea penală se pune
în mişcare din oficiu.
ART. 59
Bunurile destinate sau folosite la
săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 49 sau a infracţiunilor prevăzute
la art. 53 - 58 ori rezultate din comiterea acestora se confiscă.
ART. 60
Anexele nr. 1A, 1B şi 2
- 6 fac parte integrantă din prezenta lege.
CAP. 6
Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 61
Cheltuielile pentru organizarea şi
desfăşurarea referendumului se suportă după cum urmează:
a) din bugetul de stat, pentru referendumul
naţional;
b) din bugetul comunei, oraşului sau
judeţului, după caz, pentru referendumul organizat la nivel local.
ART. 62
Prevederile cap. XII din Legea nr.
68/1992*) pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi ale cap. VI din
Legea nr. 70/1991**) privind alegerile locale se aplică în mod corespunzător,
în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel.
*) Legea nr. 68/1992 a fost
abrogată. A se vedea Legea nr. 35/2008.
**) Legea nr. 70/1991, republicată,
a fost abrogată. A se vedea Legea nr. 67/2004, republicată.
ART. 63
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de
zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Pe aceeaşi dată se abrogă Decretul-lege
nr. 29/1990 privind instituirea referendumului naţional, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 17 ianuarie 1990, precum şi orice
alte dispoziţii contrare.
Prevederile art.
II şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2007:
"ART. II
În tot cuprinsul Legii nr.
3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi
completările ulterioare, prin sintagma <<partide politice reprezentate în
Parlament>> se înţelege <<partide politice parlamentare şi organizaţii
ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale ce au grup parlamentar
propriu în ambele Camere ale Parlamentului>>."
"ART. III
(1) Finanţarea campaniei
pentru referendum se face în condiţiile cap. IV din Legea nr. 334/2006 privind
finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 21 iulie
2006, cu modificările şi completările ulterioare, atât pentru partidele
politice parlamentare, cât şi pentru Preşedintele suspendat al României, căruia
i se aplică regimul unui candidat independent.
(2) Controlul finanţării
campaniei referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României se
realizează de către Curtea de Conturi, în condiţiile legii."
Prevederile art. II din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2009:
"ART. II
(1) Dispoziţiile prezentei
ordonanţe de urgenţă se aplică şi procedurilor de referendum aflate în curs.
(2) Termenul prevăzut la art.
11 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, cu modificările şi completările ulterioare,
curge de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă."
ANEXA 1A
ROMÂNIA
BULETIN DE VOT
pentru Referendumul naţional din data de
................ asupra ...........
__________
| |
| |
| DA
|
| |
|__________|
Problema supusă referendumului .............
__________
| |
| |
| NU |
| |
|__________|
ANEXA 1B
ROMÂNIA
BULETIN DE VOT
pentru Referendumul local din data de
................ asupra ...........
__________
| |
| |
| DA |
| |
|__________|
Problema supusă referendumului .............
__________
| |
| |
| NU |
| |
|__________|
ANEXA 2
Judeţul*)
................................................................
Comuna (oraşul, municipiul, sectorul
municipiului Bucureşti) .............
Secţia de votare nr. .....................
PROCES-VERBAL
privind rezultatele referendumului naţional
asupra ..................
1. Numărul persoanelor înscrise în lista
pentru referendum ...............
2. Numărul participanţilor**)
............................................
3. Numărul de buletine de vot primite
pentru a fi întrebuinţate ..........
4. Numărul de buletine de vot rămase neîntrebuinţate
.....................
5. Numărul voturilor valabil exprimate la
răspunsul "DA" .................
6. Numărul voturilor valabil exprimate la
răspunsul "NU" .................
7. Numărul voturilor nule
................................................
8. Numărul voturilor contestate
..........................................
9. Numărul întâmpinărilor şi contestaţiilor
primite ......................
10. Numărul întâmpinărilor şi
contestaţiilor soluţionate .................
11. Numărul întâmpinărilor şi
contestaţiilor înaintate biroului electoral de circumscripţie
.......................
12. Expunerea pe scurt a modului de
soluţionare a întâmpinărilor şi contestaţiilor
.................................
Preşedintele Biroului electoral, Membri:
.......................................... ................................
(numele, prenumele, semnătura şi
ştampila) (numele, prenumele şi
semnătura)
Data .............................
------------
*) Municipiul Bucureşti, în cazul în care
secţia de votare face parte din acest municipiu.
**) Numărul participanţilor trebuie să fie
egal cu suma ce rezultă din adiţionarea cifrelor de la pct. 5, 6 şi 7.
ANEXA 3
Biroul electoral de circumscripţie
..................................
PROCES-VERBAL
privind rezultatele referendumului naţional
asupra ...................
1. Numărul persoanelor înscrise în lista
pentru referendum ...............
2. Numărul participanţilor*)
.............................................
3. Numărul de buletine de vot primite
pentru a fi întrebuinţate ..........
4. Numărul de buletine de vot rămase
neîntrebuinţate .....................
5. Numărul voturilor valabil exprimate la
răspunsul "DA" .................
6. Numărul voturilor valabil exprimate la
răspunsul "NU" .................
7. Numărul voturilor nule
................................................
8. Numărul voturilor contestate
..........................................
9. Numărul total al întâmpinărilor şi
contestaţiilor .....................
10. Numărul întâmpinărilor şi
contestaţiilor soluţionate de către birourile electorale ale secţiilor de
votare ............................
11. Expunerea pe scurt a modului de
soluţionare a întâmpinărilor şi contestaţiilor de către birourile electorale
ale secţiilor de votare
.................................................................
12. Numărul întâmpinărilor şi contestaţiilor
înaintate biroului electoral de circumscripţie ...............
13. Expunerea pe scurt a modului de
soluţionare a întâmpinărilor şi contestaţiilor de către biroul electoral de
circumscripţie .................................................................
Preşedintele Biroului electoral, Membri:
.......................................... ................................
(numele, prenumele, semnătura şi
ştampila) (numele, prenumele şi
semnătura)
Data .............................
------------
*) Numărul participanţilor trebuie să fie
egal cu suma ce rezultă din adiţionarea cifrelor de la pct. 5, 6 şi 7.
ANEXA 4
Biroul Electoral Central
.............................
PROCES-VERBAL
privind rezultatele referendumului naţional
asupra ....................
1. Numărul persoanelor înscrise în lista
pentru referendum ...............
2. Numărul participanţilor*)
.............................................
3. Numărul de buletine de vot primite
pentru a fi întrebuinţate ..........
4. Numărul de buletine de vot rămase
neîntrebuinţate .....................
5. Numărul voturilor valabil exprimate la
răspunsul "DA" .................
6. Numărul voturilor valabil exprimate la
răspunsul "NU" .................
7. Numărul voturilor nule
................................................
8. Numărul voturilor contestate
..........................................
9. Numărul total al întâmpinărilor şi
contestaţiilor .....................
10. Numărul întâmpinărilor şi
contestaţiilor soluţionate de către birourile electorale de circumscripţie
...........................
11. Expunerea pe scurt a modului de
soluţionare a întâmpinărilor şi contestaţiilor de către birourile electorale de
circumscripţie ..............................................................
12. Numărul întâmpinărilor şi
contestaţiilor înaintate Biroului Electoral Central
............................
13. Expunerea pe scurt a modului de
soluţionare a întâmpinărilor şi contestaţiilor de către Biroul Electoral
Central ..............................................................
Preşedintele Biroului Electoral
Central, Membri:
.......................................... ................................
(numele, prenumele, semnătura şi
ştampila) (numele, prenumele şi
semnătura)
Data .............................
------------
*) Numărul participanţilor trebuie să fie
egal cu suma ce rezultă din adiţionarea cifrelor de la pct. 5, 6 şi 7.
ANEXA 5
Judeţul*) ...................................
Comuna (oraşul, municipiul, sectorul
municipiului Bucureşti)......................
Secţia de votare nr. ........
PROCES-VERBAL
privind rezultatele referendumului local
asupra .....................
1.
Numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum ...............
2.
Numărul participanţilor**) .......................
3.
Numărul de buletine de vot primite pentru a fi întrebuinţate ..........
4.
Numărul de buletine de vot rămase neîntrebuinţate .....................
5.
Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "DA"
.................
6.
Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "NU"
.................
7.
Numărul voturilor nule ................
8.
Numărul voturilor contestate ..........
9.
Numărul întâmpinărilor şi contestaţiilor primite ................
10.
Numărul întâmpinărilor şi contestaţiilor soluţionate ...........
11.
Expunerea pe scurt a modului de soluţionare a întâmpinărilor şi contestaţiilor
.................
Preşedintele Biroului
electoral,
..........................................
(numele, prenumele, semnătura şi
ştampila)
Membri:
.................................
(numele, prenumele şi
semnătura)
Data .................
------------
*) Municipiul Bucureşti, în cazul în care
referendumul se organizează la nivelul acestuia.
**) Numărul participanţilor trebuie să fie
egal cu suma ce rezultă din adiţionarea cifrelor de la pct. 5, 6 şi 7.
ANEXA 6
Judeţul*) ...................................
Comuna (oraşul, municipiul, sectorul
municipiului Bucureşti)......................
Circumscripţia ..............................
PROCES-VERBAL
privind rezultatele referendumului local
asupra .....................
1.
Numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum ...............
2.
Numărul participanţilor**) .......................
3.
Numărul de buletine de vot primite pentru a fi întrebuinţate ..........
4.
Numărul de buletine de vot rămase neîntrebuinţate .....................
5.
Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "DA"
.................
6.
Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "NU"
.................
7.
Numărul voturilor nule ................
8.
Numărul voturilor contestate ..........
9.
Numărul întâmpinărilor şi contestaţiilor primite ..................
10.
Numărul întâmpinărilor şi contestaţiilor soluţionate .............
11.
Expunerea pe scurt a modului de soluţionare a întâmpinărilor şi contestaţiilor
.......................
Preşedintele Biroului
electoral,
..........................................
(numele, prenumele, semnătura şi ştampila)
Membri:
.................................
(numele, prenumele şi
semnătura)
Data .................
------------
*) Municipiul Bucureşti, în cazul în care
referendumul se organizează la nivelul acestuia.
**) Numărul participanţilor trebuie să fie
egal cu suma ce rezultă din adiţionarea cifrelor de la pct. 5, 6 şi 7.
---------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu